Horațiu Mălăele: “Țăran absolut l-ar fi numit Țuțea pe Ilie Moromete”

Reporter: Mare bucurie să vă avem aici, în Câmpia Teleormanului. Cum a fost? Cât a fost de greu, cât a fost de frumos?

Horațiu Mălăele: Nu vă pot spune mai nimic pentru că, într-un fel suntem aproape la început, de abia de acum începe munca mai grea de montat, de post-procesat și așa mai departe. Nu este un film ușor, recidivăm în zonă după foarte mulți ani. Distribuția este schimbată complet, Moromete este o idee, nu-mi dau seama cât de bine putem susține această idee. Sper ca întreaga echipă să fie la o întrecere fastă cu programul pe care și l-a propus și, în special, cu această idee de moromete pe care a înălțat-o Preda.

Reporter: Sunteți mulțumit, sunteți fericit că ați hotărât să jucați acest rol?

Horațiu Mălăiele: Păi sunt fericit că stau în prejma, să spun, a copilăriei lui  Preda, că stau în preajma lui Marin Preda, că stau în prejma lui Tudor Călărașu după istoria căruia Preda a înălțat acest roman și evident că simt o emoție formidabilă. Mai există și o altă întrecere, cu ghilimele, cu precedentul film al lui Gulea, care a făcut și el, la rându-i, istorie. O istorie aproape egală cu romanul lui Preda. Vorbim de țăranul român, vorbim de dispariția unui țăran de un anumit tip, de o anume factură, țăran tipologic, un țăran filozof, țăran absolut cum l-ar fi numit Țuțea pe Ilie Moromete. Temerile sunt foarte multe, emoțiile sunt foarte mari și ambiguitatea în care ne scăldăm acuma este destul de mare. Adică trăim într-o incertitudine plăcută, dar sperăm, productivă.

Reporter: Cum e țăranul în ziua de astăzi? Mai seamănă cu țăranul din romanele lui Marin Preda, mai are ceva comun cu acesta?

Horațiu Mălăele: Nici pomeneală. Despre asta este vorba în acest al doilea film în care găsim un Ilie Moromete mai risipit, mai singur și mai tragic aș putea spune, pentru că vorbim de zenitul, de aproape dispariția acestui tip de țăran de care pomeneam. Nu putem trage concluzii sau, cel puțin, eu nu pot. Trăiesc în această ambiguitate și asta îmi face bine.

Reporter:  Țăranii pe care i-ați găsit aici, la Talpa, în Teleorman, seamănă cu “Moromeții” lui Preda?

Horațiu Mălăele: Da, mai toți. Sau, în orice caz, sunt reflexe moromețiene, aș putea spune. Oamenii sunt formidabili, dimpreună cu primarul, dimpreună cu conducerea. Eu sunt un tip care nu fac politică deloc, nu mă interesează ce culoare îmbracă autoritățile de aici, dar ei sunt absolut formidabili și am regăsit, într-un fel, niște oameni pe care îi căutam, pentru că eu am copilărit la țară și regăsirea lor m-a umplut de o emoție ciudată.

Reporter: Nu este Teleormanul ăla care, în ultimul timp, parcă are o anatemă doar pentru că a dat țării o “producție” importantă de politicieni ?

Horațiu Mălăele: Eu nu știu de un Teleorman urât, eu știu de un Teleorman frumos pe care l-am găsit acum și l-am descoperit aici.