Marius Florin Stancu, pompierul roșiorean cunoscut pentru pasiunea de a crește găini de rasă, se pregătește pentru o nouă competiție națională și aspiră la cel mai important premiu. După o întrerupere de un an, concursurile de profil se vor relua pe data de 8 februarie, cu un campionat național organizat în orașul Otopeni.
Are 38 de ani, gradul este plutonier major și comandant de echipaj pe autospeciala de pompieri dar şi pe SMURD, în Roşiorii de Vede. Este angajat al ISU Teleorman de aproape 12 ani și se declară îndrăgostit de profesia sa. Îi place să ajute oamenii, chiar dacă asta implică, adeseori, cele mai mari riscuri. Misiunile la care participă le duce la bun sfârșit în echipă, alături de colegii săi, salvatori anonimi de vieți și bunuri materiale din incendii, accidente auto sau calamități naturale.
Dar pe Marius Florin Stancu l-a scos din anonimat un hobby: creșterea de găini de rasă cu care participă la concursuri de profil și pe care le câștigă. A obținut trei titluri de campion național, unul campion național de colecție (cele mai bune patru exemplare dintr-o expoziţie naţională) și multiple titluri de campion al expozițiilor organizate de Asociația Crescătorilor de Păsări de Curte și Animale Mici “ Pajura”, al cărei membru este.
Cele mai multe premii le-a câștigat cu găinile din rasa Plymouth Rock Barat despre care spune că nu sunt extrem de pretențioase, dar ca să obții exemplare deosebite trebuie să știi să le îngrijești și să le oferi climatul propice. Într-un padoc alăturat ne-a arătat pe cele din rasa Rhode Island despre care a specificat că au o carne de culoare portocalie, cea mai gustoasă dintre toate păsările din rasa mixtă. Alături, sunt și două rase pitice, Cochinchina și Sebright argintiu, mai mult pentru expoziţii şi decor.
De fapt, povestea a început cu un cocoș și o găină din rasa Cochinchina pitic. Dar pasiunea de a crește găini a apărut mult mai devreme, nu știe sigur când, probabil în copilărie când le fugărea pe cele din ograda părintească. A conștientizat mai târziu, când a lucrat într-o fermă de păsări, că i-ar plăcea să-și facă o ocupație din așa ceva, pe lângă activitatea profesională.
”Pasiunea am avut-o întotdeauna, dar mi-am dezvoltat-o atunci când am lucrat la o fermă avicolă. Am lucrat o perioadă de patru ani, mi-am însușit câteva cunoștințe minime despre cum se crește, cum se hrănește, cum se tratează, cum se vaccinează o pasăre. Mi-am luat noțițe”, povestește Marius Florin Stancu.
Lista hobby-urilor nu se oprește aici. Lângă poiata cu
găini, de ceva timp a apărut o frumoasă livadă de pomi fructiferi în care a
așezat și câțiva stupi de albine. Și-a cules și informațiile necesare din cărți
sau de la cei cu mai multă experiență, astfel încât să aplice cele mai bune dar
și cele mai noi metode și tratamente. Aici este locul în care își reîncarcă
bateriile pentru a da randament la serviciu.
“Ca pompier trebuie să fii sută la sută concentrat. Aici este nevoie doar de
câteva cunoștințe, restul este relaxare”, spune Marius Florin Stancu.