Adrian Florescu, vicepreședintele Consiliului Județean Teleorman susține că au fost aduse grave prejudicii de imagine instituției pe care o reprezintă, după ce presa a scris despre un nou contract subsecvent în valoare de aproape 2,7 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor județene din Teleorman semnat cu TEL DRUM.
Redăm integral comunicatul de presă transmis de Adrian Florescu, vicepreședinte CJ Teleorman:
„La data de 19.10.2021, în presa națională și locală au apărut mai multe articole, publicate în spațiul online, care aduc grave prejudicii de imagine Consiliului Județean Teleorman, referitoare la un contract în valoare de 2,7 milioane de euro, pe care, în mod total fals, acestea îl prezintă opiniei publice ca pe o favoare acordată S.C. TEL DRUM S.A. pe baza prezumției că aceasta ar fi „controlată” de Liviu Dragnea.
Mai mult, se induce ideea că ar reprezenta „un nou tun la C.J. Teleorman”, deși în realitate este vorba de cel de-al doilea contract subsecvent acordului-cadru nr.107/05.08.2020, având ca obiect „Întreținerea curentă și periodică pe timp de vară a drumurilor județene, Lot 1 – Zona nr.1 VEST”, cu o valoare de 13.348.191,73 lei, fără T.V.A., încheiat cu respectarea tuturor prevederilor legii.
Prejudiciul de imagine pe care materialele de presă l-au adus Consiliului Județean Teleorman s-a produs fie din necunoaștere, fie din rea-credință, oricum fără a cere un punct de vedere oficial sau a solicita informații suplimentare instituției noastre.
Practic, unii autori ai articolelor de presă se prevalează de documente oficiale din care au preluat doar cifrele, pe care le-au interpretat însă greșit, ajungând la concluzii eronate și suspiciuni pe care le-au prezentat public într-o manieră tendențioasă, pur subiectivă, drept certitudini, ca și când prin contractul respectiv încheiat cu firma amintită s-ar fi produs prejudicii banului public.
Menționăm totodată că deși din toate documentele oficiale reiese în mod clar că au fost respectate riguros, de către Consiliul Județean Teleorman, toate condițiile impuse de lege, în multe materiale de presă, apărute la data de 19 octombrie pe diverse site-uri, adevărul este fie trunchiat, fie este omisă evidența, fapt regretabil, cu atât mai mult cu cât cetățenii își iau în mare parte informațiile din presa online și pot fi ușor manipulați prin dezinformări repetate.
În concluzie, pentru corecta informare a opiniei publice despre activitatea desfășurată de consiliul județean, precizăm faptul că suntem oricând la dispoziția presei, oferind toate documentele care ne vor fi solicitate de jurnaliști pentru prezentarea în mod corect și transparent a situației reale în tot ceea ce privește activitatea instituției noastre.”