Prevalându-se de războiul din Ucraina, Guvernul României a adoptat, miercuri, o Ordonanță de Urgență prin care modifică Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, astfel încât proiectele legislative pot să scape de obligativitatea de a fi aduse la cunoștința publicului cu cel puțin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre avizare de către autoritățile publice.
Proiectul de Ordonanță de Urgență nu s-a regăsit pe lista proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 2 martie 2022. Ordonanța a fost adoptată la inițiativa secretarului general al Guvernului, Marian Neacșu (PSD).
Articolul 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, alineatul (13) se modifică și va avea următorul cuprins: (13) Prin excepție de la prevederile alin. (2), în cazul reglementării unei situații urgente sau a uneia care, din cauza circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, proiectele de acte normative se supun adoptării și anterior expirării termenului prevăzut de respectivul alineat.
* Articolul 7 alineatul (2) Anunțul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunoștința publicului, în condițiile alin. (1), cu cel puțin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre avizare de către autoritățile publice. Anunțul va cuprinde: data afișării, o notă de fundamentare, o expunere de motive, un referat de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus, un studiu de impact și/sau de fezabilitate, după caz, textul complet al proiectului actului respectiv, precum și termenul-limită, locul și modalitatea în care cei interesați pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ.
„Respectiva modificare vizează, de fapt, o abordare mai clară și mai eficientă din perspectiva situației excepționale pe care o trăim astăzi, care impune și care și până acum impunea un regim derogatoriu de la termenele prevăzute la alineatul 2, pe care tocmai am amintit, cele 30 de zile de care știți cu toții, în așa fel încât, în situații bine determinate, generate evident de starea conflictuală de la granițele României, să ne permită adoptarea de proiecte normative, indiferent de rangul lor, plecând de la hotărâri de guvern, ordonanțe de urgență sau proiecte de lege, în așa fel încât să putem pune de acord foarte repede situația de fapt cu necesitățile pe care aceasta o impun”, a afirmat secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu.
În termen de 30 de zile, secretarul general al Guvernului va emită norme metodologice în aplicarea legii privind transparenţa decizională, aşa cum era în corpul legii din 2003, unde fiecare minister şi instituţie urma să îşi elaboreze propriile norme.