Un adolescent în vârstă de 16 ani a murit duminică, 2 aprilie, într-un accident rutier produs pe DN 65A în Teleorman. Tânărul se afla pe locul din dreapta al unei maşini care s-a răsturnat.
UPDATE: „În urma unei sesizări prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență112, polițiștii au continuat cercetările și au identificat alte patru persoane cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani, victime ale accidentului rutier, având calitatea de pasageri în autoturism, care au fost transportate la unități medicale din municipiul București și pe raza județului pentru acordarea de îngrijiri medicale” – a transmis IPJ Teleorman.
La volanul mașinii se afla un bărbat de 33 de ani, din Valea Moldovei, judeţul Suceava, care a pierdut controlul autoturismului în comuna Dobroteşti şi a lovit şanţul adiacent părţii carosabile, răsturnându-se pe câmp, potrivit IPJ Teleorman.
La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Punctului de lucru Dobrotești, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, un echipaj medical din cadrul Serviciului Județean de
Ambulanță Teleorman și elicopterul SMURD cu un echipaj medical.
În urma accidentului, un tânăr de 16 ani, din Didești, care se afla pe locul din dreapta al autoturismului a murit.
Se pare că adolescentul nu purta centură de siguranță. Acesta a fost găsit în afara mașinii, în stare de inconștiență, în stop cardiorespirator. Manevrele de resuscitare au fost în zadar, leziunile fiind unele foarte grave, iar medicul de pe elicopterul SMURD a declarat decesul.
Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.