Primăria Zimnicea a semnat, luni, un contract de achiziție pentru 1362 de tablete și 87 de laptopuri prin proiectul Îmbunătățirea Infrastructurii Digitale la nivelul unităților de învățamânt din orașul Zimnicea.
„Mai sunt copii în oraș care nu au acces la învățământ online pentru că părinții lor nu au soluții financiare și nu au reușit să le cumpere o tabletă sau un telefon performant. Primăria vine în ajutorul tuturor copiilor cu aceste tablete”, spune primarul zimnicean, Petre Pârvu.
Echipamentele vor fi livrate în 30 de zile și sunt menite să completeze procesul de digitalizare a școlilor, după ce, anul trecut, au fost dotate cu table inteligente/interactive toate sălile de clasă și au fost asigurate conexiuni rapide de internet în școlile din oraș.
Valoarea contractului pentru tablete și laptopuri este de 1.100.000 lei, bani din bugetul local, pe care Primăria Zimnicea speră să îi recupereze de la Ministerul Fondurilor Europene.