Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Crin Bologa susține că dosarul Tel Drum în care Liviu Dragnea este urmărit penal de patru ani este într-un stadiu înaintat de finalizare.
Am știut că o să primesc, mai ales de Ziua Internațională Anticorupției, o astfel de întrebare. Astfel că am luat legătura cu procuror de caz, care mi-a comunicat că au fost administrate toate probele pe care le-a considerat procurorul că trebuie administrate pentru aflarea adevărului și este într-o fază înaintată de finalizare, de soluționare.
a spus procurorul-șef al DNA, la Radio România Actualități.
Fostul președinte al Consiliului Județean Teleorman este urmărit penal în dosarul Tel Drum din noiembrie 2017, împreună cu șefii de la Tel Drum pentru constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privința acordării de contracte pentru reabilitarea de drumuri județene cu fonduri europene. Dosarul s-a constituit în urma unei sesizări a OLAF.
Potrivit procurorilor, în calitate de președinte al CJ Teleorman, Dragnea ar fi înființat în 2001 un grup infracțional organizat, format din funcționari ai instituțiilor din administrația publică și oameni de afaceri. DNA menționa că acest grup infracțional organizat ar fi furnizat fonduri pentru PSD, prin donații ale membrilor. Urmărirea penală în dosarul Tel Drum a fost suspendată în perioada stării de urgență.
În luna mai 2021, seful DNA, Crin Bologa, declara, într-un interviu pentru G4Media.ro, că speră ca procurorul de caz să dea o soluție ”cât de curând” în dosarul Tel Drum, estimând că ar putea fi o chestiune de luni. Bologa a mai precizat că doarul a întârziat și din cauză că inculpații au solicitat audierea tuturor înregistrărilor din dosar, sute de ore de interceptări.