Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Teleorman au dispus reținerea unui bărbat de 22 de ani, din comuna Rădoiești, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și conducere fără permis, după ce a lovit o autospecială de poliție, în data de 10 octombrie, în timp ce era urmărit de către polițiștii din cadrul Serviciului Rutier.
Acesta circula cu 120 km/h în localitate și nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
“Activitatea infracțională reținută în sarcina bărbatului constă în aceea că, la data de 10 octombrie a.c., în jurul orei 04.00, a condus un autoturism pe DE 70, în localitățile Peretu și Măldăieni, județul Teleorman, acroșând cu intenție o autospecială de poliție, în timp ce era urmărit de către polițiști din cadrul Serviciului Rutier, deoarece nu a dat curs semnalului regulamentar de oprire, după ce nu ar fi respectat regimul legal de viteză (fiind înregistrat cu 120 km/h în localitate)”, a transmis IPJ Teleorman.
Potrivit sursei citate, în urma administrării probatoriului, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.