Autor: Valentin Stângă
În cei peste 10 ani de jurnalism teleormănean, niciodată nu m-am simțit mai jignit ca în ziua în care evenimentul care a ținut primele pagini ale ziarelor și cu care televiziunile au deschis grupajele de știri a fost incidentul de la Școala Alexandru Colfescu din Alexandria, acolo unde o bucată din tencuiala unui tavan s-a prăbușit, rănind ușor trei elevi de clasa a IV-a. Ce m-a frapat cel mai tare, ce m-a jignit cel mai mult a fost întrebarea unei moderatoare tv, care l-a intrebat pe directorul instituției, într-o intervenție în direct, dacă elevii merg la toaletă în curtea școlii sau în interiorul unității de învățământ. Pe bune?
Cât mai trebuie să suportăm noi, teleormănenii, jignirile moderatorilor de la posturile naționale de televiziune? Acești guru ai televiziunilor, acești (de)formatori de opinie, cei care de ani de zile stau pe scaune și tot vorbesc fără să iasă măcar cinci minute pe teren să vadă realitatea? Păi, să știți stimați moderatori că noi, teleormănenii, nu suntem în evul mediu, civilizația a ajuns și aici. Și încă ceva mai trebuie să știți: nu suntem nici pesediști nici peneliști, suntem ca toți românii, cei mai mulți dintre noi, oameni educați și cu bun simț. Noi, teleormănenii, nu suntem nici ai lui Dragnea, nici ai altui politician. Județul Teleorman este doar al celor care locuiesc aici. Si să mai știți că și pe la noi școlile au toalete în incintă, clase curate și dotări. Mai avem și mulți olimpici și profesori devotați. Și oameni harnici și cinstiți. Dar avem nevoie să nu ne mai blamați și să nu mai exagerați când vorbiți despre noi, luându-ne dreptul de a obține vreo finanțare doar pentru că județul nostru se cheamă Teleorman. Cum e cu povestea cu autostrada. Avem nevoie de ea pentru noi și chiar și pentru voi, pentru că pe actualul E 70 (DN 6) se circulă bară la bară de cele mai multe ori. Dar voi, moderatorii de la București, nu vreți decât știri șocante. Dacă vreți să ne cunoașteți, ieșiți din birouri, faceți teren! Sau măcar ascultați ce spun cei care știu că suntem niște cetățeni normali ai acestei țări, poate chiar mai buni și mai primitori decât alții, chiar dacă nu suntem prea bogați. De pildă, după trei săptămâni de stat într-o comună din Teleorman, Talpa se numește, pentru filmările celei de-a doua părți a filmului “Moromeții”, maestrul Horațiu Mălăele spunea: “Eu nu știu de un Teleorman urât, eu știu de un Teleorman frumos pe care l-am găsit acum și l-am descoperit aici”. Iar regizorul Stere Gulea concluziona: “Nu se întâmplă foarte des, dar eu am devenit, fără să intenționez lucrul ăsta, tălpean”.