Președintele PNL, Nicolae Ciucă, și-a prezintat cartea „În slujba țării”, într-un videoclip de promovare. Clipul de circa 2 minute, a fost lansat joi, și prezintă coperțile cărții, dar include și imagini din lupte din Afganistan şi Irak. În acestea apare şi Nicolae Ciucă, pe atunci comandant al Batalionului 26 Infanterie ”Neagoe Basarab”.
În videoclip sunt incluse imagini cu Batalionul 26 Infanterie ”Neagoe Basarab”, dislocat în Afganistan, şi cu Nicolae Ciucă, pe atunci locotenent colonel, comandant al batalionului de infanterie participant la misiune în Irak, în 2004. Nicolae Ciucă povesteşte despre o misiune în care ”a fost o ploaie de lovituri de AG-7, peste 24 de lovituri”.
”Una dintre ele a lovit la o jumătate de metru în rambleul drumului, în faţa transportorului în care mă aflam”, relatează acesta.
De asemenea, sunt prezentate şi alte momente din cariera sa, videoclipul încheindu-se cu coperta cărţii acestuia, ”Un ostaș în slujba ţării”.
Nicolae Ciucă este candidatul Partidului Național Liberal la Președinția României.
Liberalii susțin că apariția cărții va provoca o adevărată dezbatere și că a fost lansat primul spot de prezidențiabil al lui Nicolae Ciucă.
În pregătirile pentru lansarea cărții, Nicolae Ciucă a luat în calcul și crearea unui site dedicat: https://nicolaeciuca.ro/in-slujba-tarii/