Soțul ministrului de Interne, Carmen Daniela Dan, a fost găsit decedat, marți, în locuința din Videle, din cauze încă necunoscute.
Potrivit zvonurilor, cadavrul a fost descoperit de un echipaj de Poliție, în urma unui apel telefonic primit de la o vecină. Conform unor surse medicale, bărbatul ar fi avut probleme grave de sănătate, care i-ar fi provocat decesul.
În momentul de față, corpul neînsuflețit se află la morga Spitalului Videle, pentru efectuarea autopsiei și stabilirea cauzei decesului.
Corneliu Daniel Dan (57 de ani) a lucrat pentru OMV Petrom SA Teleorman până pe 31 mai 2017, potrivit declarației de avere a ministrului.