Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, ar putea ieși din închisoare în luna mai.
Munca în detenție, participarea la programe și activități educaționale, dar si conditiile precare de detenție i-ar putea aduce reducerea termenului și propunerea de liberare condiționată peste trei luni, deși fracţia de 2/3 prevăzută de lege ar fi executată în septembrie.
„Fizic are bolile cu care a intrat. Nu este inapt de muncă, este un om care poate munci. Psihic este un om care e pur și simplu disperat de maniera de a-i obstrucționa drepturile. La mijlocul lunii mai ar avea dreptul să ceară eliberarea condiționată,” a declarat avocata lui Liviu Dragnea, Flavia Teodosiu.
Dragnea este condamnat la trei ani și șase luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu, în dosarul angajărilor fictive de la Direcția pentru Protecția Copilului Teleorman și se află în penitenciar din 27 mai 2019.
A făcut mai multe încercări de a ieşi din penitenciar, prin introducerea în instanţă a unor căi extraordinare de atac, toate respinse de magistrați.