Angajații CFR care se ocupă cu repararea locomotivelor au întrerupt lucrul, luni dimineață. Greva spontană a fost declanșată în București, Brașov, Sighetul Marmației, Cluj, Arad, Craiova.
Update: Ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat, într-o postare pe Facebook, că anul viitor toate companiile din CFR (Infrastructură, Călători, Marfă) trebuie să treacă printr-un proces de ”eficientizare economică” în acord cu prevederile Planului Naționare de Redresare și Reziliență (PNRR).
”Am discutat acum cu directorii generali și economici de la CFR, pe date economice reale.
Este evident că sunt Companii în dificultate. Asta este realitatea și nu trebuie să o ascundem.
Anul viitor toate Companiile, fie că vorbim despre CFR Infrastructură, fie că vorbim despre CFR Călători sau CFR Marfă, trebuie să treacă printr-un proces de eficientizare economică. Și asta în acord cu prevederile PNRR.
Sunt deschis la dialog, dar bazat pe argumente economice sustenabile și nu pe poziții de forță.
Bineînțeles că dialogul va continua până la găsirea celor mai bune soluții.
Toate modurile de transport sunt prioritare pentru mine. Asta le-am transmis astăzi și celor de la CFR”, a scris Grindeanu pe Facebook.
Context:
Întreruperea lucrului nu a avut loc simultan pe toată rețeaua feroviară, lucrul fiind oprit la diferite ore ale dimineții, luni. Angajații societăților feroviare sunt nemulțumiți de decizia Guvernului de a proroga până la 1 ianuarie 2023 aplicarea Legii privind Statutul personalului feroviar, potrivit clubferoviar.ro.
”Salariile pe calea ferată nu mai sunt atractive, e criză de personal, condițiile de muncă și de odihnă sunt inumane. Reparatorii de locomotivă au oprit lucrul în această dimineață, așteaptă să vadă ce discută liderii de sindicat cu conducerea ministerului transporturilor. În toate depourile de locomotivă sunt reparatori de locomotivă, ei au oprit lucrul astăzi. Este inadmisibil ca un inginer să stea pe un salariu de 2300 de lei, bani în mână, în situația în care totul s-a scumpit. Nu mai sunt atractive salariile, toate acestea se întâmplă în 2021, anul căilor ferate europene”, a declarat, la Antena 3, Rodrigo Maxim, lider sindical CFR.
Trenurile circulă după orarul stabilit însă, dacă reparatorii de locomotive vor mai opri lucrul, nu vor mai fi locomotive pentru trenuri, astfel că nu se va mai putea circula.