Societatea comercială bănuită că a abandonat o cantitate mare de deșeuri medicale la marginea satului Slăvești (comuna Tătărăștii de Jos) este Eco Pastel SRL. Numele acesteia a fost vehiculat în spațiul public la scurt timp după ce informația a fost dată publicității.
Firma are sediul în municipiul Alexandria și punct de lucru în satul Udupu, iar datele corespund informațiilor furnizate într-un comunicat de presă al IPJ Teleorman.
Cazul a intrat în atenția polițiștilor de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Teleorman în urma unei sesizări primite în data de 20 august, iar la verificările la fața locului s-au descoperit deşeuri infecţioase sau chimice, seringi și ace de seringi folosite, perfuzoare, pungi cu lichide biologice, materiale sanitare infectate, deşeuri infecţioase sau chimice. O adevărată bombă biologică într-o groapă cu suprafața de aproximativ 50 mp și adâncimea de circa 3 m, aproape de albia râului Teleormanul.
“Concurența e acerbă”
Contactat telefonic pe unul dintre numerele publice ale firmei, administratorul a refuzat să comenteze situația motivând că este o anchetă în curs și până la finalizarea acesteia nu poate să facă nicio declarație, dar și “pentru că sunt și alte firme care colectează pe teritoriul județului și concurența e mare și acerbă”. Întrebată dacă bănuiește că sesizarea ar fi venit de la o firmă concurentă, persoana respectivă a răspuns scurt: ”Nu bănuiesc nimic”.
În scandalul deșeurilor menajere se vehiculează și numele lui Adrian Savu, Șeful Ocolului Silvic Slăvești. Acesta neagă orice implicare și spune că firma de profil deținută de familia sa a fost închisă cu cîțiva ani în urmă. Potrivit spuselor sale, speculațiile au pornit de la faptul că administratorul Eco Pastel a fost salariat al fostei societăți comerciale și îi leagă o prietenie veche.
“Încearcă unii și alții să mă lege de treaba asta”, spune Adrian Savu.
Dosar penal și amenzi în valoare totală de 45.000 lei
În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle, privind săvârșirea infracțiunii de „neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activității de colectare, tratare, transport și eliminare a deșeurilor periculoase”.
Firma a fost sancționată contravențional de Garda de Mediu cu suma de 40.000 de lei și i s-a pus în vedere să elimine deșeurile medicale conform normativelor în vigoare dar și să asigure paza perimetrului respectiv pe toată perioada.
Inspectorii DSP au aplicat și ei o amendă de 5000 de lei.
Situația se poate complica în funcție de rezultatul analizelor la probele de apă luate din râu dacă se dovedește că există un grad de contaminare.