Proiectul noii legi a pensiilor a fost subiectul unei
ședințe extraordinare a Comisiei de dialog social a județului Teleorman, la
care au participat, alături de șefii instituțiilor deconcentrate, deputatul
Violeta Răduț – secretar al Comisiei de Muncă și Protecție Socială din Camera
Deputaților, Maria Stoian din partea Consiliul Naţional al Întreprinderilor
Private Mici şi Mijlocii din România – Filiala Teleorman (C.N.I.P.M.M.R.), dar
și reprezentanți ai sindicatelor și patronatelor din județ.
Dezbaterile au fost precedate de o informare amplă în legătură cu modificările
aduse legii pensiilor, prezentată de Emilian Bomboe, directorul Casei Județene
de Pensii, care, de altfel, a fost și inițiatorul întâlnirii.
Violeta Răduț, deputat de Teleorman, a propus organizarea unei caravane în tot
județul pentru ca modificările legii să fie aduse la cunoștința cât mai multor
beneficiari ai acesteia, dar și în scopul culegerii de propuneri care ar putea
contribui la îmbunătățirea textului actului normativ.
“Să încercăm să mediatizăm cât mai mult acest proiect, să încercăm să aducem
informația cât mai aproape de oameni, astfel încât, în momentul în care proiectul
acesta se definitivează, va avea forma cea mai bună, pe care s-o adoptăm”,
a spus Violeta Răduț.
”Consider că nu este obligatorie doar invitarea pensionarilor, ci și a altor
categorii de persoane, salariați, șomeri, pentru că toți au un cuvânt de spus”,
a propus Nelu Ionel Oprea, subprefectul județului.
Dezbaterea s-a încins pe marginea creșterii punctului de pensie la 1.265 lei în
2019, iar în 2020 la 1.775 lei. Astfel, Maria Stoian a solicitat ca acest lucru
să se facă “fără creșterea contribuțiilor angajatorilor și fără mărirea
taxelor, a impozitelor și a altor sarcini fiscale”, dar și “clarificarea
surselor bugetare care vor asigura creșterile importante ale pensiilor”.
“Este un proiect de țară, nu contează partidul din care facem parte. Interesul
trebuie să fie general”, a replicat Violeta Răduț, punând observaía Mariei
Stoian pe seama apartenenței politice.
“Partidul Social Democrat, de când a preluat guvernarea, nu cred că
dumneavoastră ați simțit că s-au făcut tăieri de salarii sau nu s-au acordat
pensiile la timp. Mai mult decât atât, mediul privat este încurajat și sunt și
alte măsuri pe care încercăm să le implementăm. Totodată, vă asigur că ținem
cont de orice solicitare a dumneavoastră sau a oricărei persoane care ni se
adresează”, a mai adăugat deputatul Violeta Răduț.
Discuțiile participanților la dezbatere s-au referit, în principal, la
eliminarea inechităţilor care au condus la discriminări între persoane care au
desfășurat același tip activitate încadrată în grupa I şi a II-a de muncă,
inechităţi care vizau accesul la pensia pentru limită de vârstă, cu reducerea
vârstei standard de pensionare, dar și în ce priveşte acordarea unor punctaje
suplimentare luate în calcul la determinarea punctajului mediu anual.
“Trebuie să aducem îmbunătățiri acestui proiect de lege pentru a elimina,
cât mai mult posibil, inechitățile existente, astăzi, între pensionari”, a
concluzionat Nelu Ionel Oprea.