Traficul rutier pe podul de intrare în Municipiul Alexandria va avea din nou de suferit din cauza unor noi lucrări care vor impune restricții de circulație și care se vor întinde pe parcursul a 45 de zile, începând cu data de 23 aprilie. Decizia Companiei Naționale de Administrare a Infrastucturii Rutiere (CNAIR) surprinde neplăcut nu doar participanții la trafic, ci și conducerea Primăriei Alexandria care reclamă faptul că nu a primit nici un fel de înștiințare despre probleme în execuția lucrărilor pe care le considera încheiate, mai ales că pe pod circulația a fost reluată de mai multe luni.
Într-un comunicat de presă dat publicității, luni, Victor Drăgușin, primarul Alexandriei, acuză CNAIR de “lipsă de responsabilitate și profesionalism” și subliniază “gravitatea redării circulației rutiere a unui pod pentru care nu există recepție finală a lucrărilor”.
Mai mult decât atât, Victor Drăgușin solicită “public tuturor instituțiilor cu atribuții de control” verificarea calității lucrărilor efectuate la podul de peste Râul Vedea
“Având în vedere lipsa de responsabilitate și profesionalism cu care a fost tratată această lucrare, gravitatea redării circulației rutiere a unui pod pentru care nu există recepție finală a lucrărilor, disfuncționalitățile create în traficul rutier și opacitatea de care m-am lovit în toată această perioadă cât podul a fost în lucru, solicit public tuturor instituțiilor cu atribuții de control să intervină în limitele și competențele prevăzute de lege, să verifice și să primim dovezi clare (documente – nu vorbe) că podul de peste Râul Vedea a fost reabilitat conform proiectului și respectă toate standardele și normativele din domeniul construcțiilor de poduri”, se arată în comunicatul de presă dat de primarul Municipiului Alexandria.
Comunicat de presă
Compania de drumuri (CNAIR) a decis restricționarea traficului rutier pe podul de peste Râul Vedea
Am constatat cu surprindere și îngrijorare că de săptămâna trecută au reapărut pe podul de peste Râul Vedea, recent reabilitat și consolidat, indicatoare de circulație specifice „șantierului în lucru”. Având în vedere că în calitate de proprietari așteptăm predarea lucrării către municipalitate, obiectivul fiind transferat către CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastucturii Rutiere) pentru perioada execuției lucrărilor, urma să reiau demersurile necesare clarificării întârzierii predării acestui obiectiv pe care se circulă de luni bune și pe care l-am considerat finalizat. Mai gravă consider că este totală lipsă de transparență și comunicare, instituția pe care o reprezint nu a fost notificată sau inștiințată de eventuale probleme sau disfuncționalități care să necesite noi lucrări de intervenție la pod. Am solicitat în regim de urgență o întâlnire cu toți factorii implicați și am aflat că de astăzi urma ca CNAIR să restricționeze traficul pe podul de peste Râul Vedea ca urmare a demarării de către constructor a lucrărilor de remediere solicitate pentru a putea fi recepționat obiectivul. Aceste lucrări se estimează de către constructor și CNAIR că nu ar putea dura mai mult de 45 de zile, dar având în vedere modul în care s-a executat această lucrare, nenumaratele blocaje și întârzieri, termenele repetate asumate și nerespectate sunt sceptic că aceștia vor reuși de data aceasta să se încadreze în graficul de lucrări asumat. La insistențele mele, astăzi m-am întâlnit asistat de către specialiști în construcția de poduri cu responsabilii din CNAIR și ai constructorului și m-au informat că lucrările se vor desfășura după urmatorul plan: – 23.04.2018 – 27.04.2018 – frezat și turnat asfalt – circulația va fi restricționată pe o singură bandă; – 27.04.2018 – 02.05.2018 – se va relua circulația pe ambele benzi; – 02.05.2018 – 20.05.2018 – refacerea rosturilor de dilatare – circulația va fi restricționată pe o singură bandă; Având în vedere lipsa de responsabilitate și profesionalism cu care a fost tratată această lucrare, gravitatea redării circulației rutiere a unui pod pentru care nu există recepție finală a lucrărilor, disfuncționalitățile create în traficul rutier și opacitatea de care m-am lovit în toată această perioadă cât podul a fost în lucru solicit public tuturor instituțiilor cu atribuții de control să intervină în limitele și competențele prevăzute de lege, să verifice și să primim dovezi clare(documente – nu vorbe) că podul de peste Râul Vedea a fost reabilitat conform proiectului și respectă toate standardele și normativele din domeniul construcțiilor de poduri.
PRIMAR,
Victor DRĂGUȘIN