Categoria tinerilor NEETs este reprezentată de tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 29 de ani care, din motive sociale, nu au reușit să finalizeze programele de educație obligatorii și să se integreze pe piața muncii. Lipsa studiilor minime și a competențelor cerute pe piața muncii i-au adus în postura de șomeri. Fapt ce afectează permanent viața acestor tineri, dar și forța de muncă din cadrul societății teleormănene.
În județul Teleorman există o rată în continuă creștere a șomajului printre tineri. Majoritatea dintre ei nu au studiile obligatorii finalizate din cauza abandonului școlar. Pentru ajutorarea acestora, Institutul Pentru Politici Sociale se pregătește să facă demersurile necesare integrării lor în societate. Astfel, se impune implementarea unor programe de școlarizare și de formare profesională care să îi facă apți pentru angajare.
“RE-START. Noi oportunități pentru viață.” urmează să fie implementat în unitățile de învățământ din Teleorman. Acesta are integrate astfel de programe care să ajute tinerii NEETs din zona de sud a țării să își finalizeze studiile și să ocupe un loc de muncă stabil. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman POCU/736/6/1/Creșterea numărului de tineri NEETs șomeri cu vârsta între 16 – 29 ani și implementat de organizația non-guvernamentală Institutul Pentru Politici Sociale în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Teleorman.
Ce oferă proiectul “RE-START. Noi oportunități pentru viață.” tinerilor NEETs
Proiectul “RE-START. Noi oportunități pentru viață.” conține măsuri inovatoare de ajutorare a tinerilor NEETs. Demersurile sale urmăresc modelul de educare francez prin care tinerii vor fi profilați, consiliați și îndrumați în vederea obținerii unui job stabil. Deși mulți dintre aceștia nu au educația și formarea necesare angajării, reprezentanții proiectului vor lua măsurile de pregătire adecvate pentru reintegrare.
Odată cu finalizarea proiectului, tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 29 de ani vor obține numeroase beneficii. Iată ce oferă proiectul “RE-START. Noi oportunități pentru viață.” tinerilor NEETs:
-consiliere și orientare în carieră. În cadrul proiectului “RE-START. Noi oportunități pentru viață.”, tinerii NEETs șomeri vor avea parte de consiliere permanentă, susținere și îndrumare profesională.
-programe de școlarizare de tipul “A doua șansă”. Tinerii NEETs șomeri din județul Teleorman, cu vârste cuprinse între 16 și 29 de ani, vor fi reintroduși în sistemul educațional pentru a-și finaliza studiile. Întreg procesul de școlarizare se va baza pe o structura complexa ce implica sprijin moral, consiliere si orientare in cariera. Pe parcursul proiectului, este importantă motivarea tinerilor de a se menține în sistemul de educație. După finalizarea studiilor primare și gimnaziale, aceștia vor obține o diplomă de absolvire atestată de Ministerul Educației.
-programe de formare profesională. Pe lângă beneficiul de a finaliza ciclul primar și gimnazial, tinerii NEETs vor fi pregătiți și din punct de vedere profesional. Aceștia vor participa la programe de formare profesională pe un anumit domeniu, în funcție de abilitățile lor. Pe parcursul formării, aceștia vor dezvolta abilități socio-profesionale necesare angajării. De asemenea, în urma programului de formare vor obține o calificare profesională ce îi va ajută la obținerea unui job stabil sau la întreprinderea unei afaceri personale.
Pașii Proiectului “RE-START. Noi oportunități pentru viață.”
Primul pas al proiectului îl reprezintă identificarea tinerilor fără loc de muncă și informarea lor despre proiectul “RE-START. Noi oportunități pentru viață.”. Urmând apoi etapa de consiliere a acestora pentru a le identifica nevoile, aptitudinile și comportamentul.
După profilarea tinerilor, aceștia vor fi repartizați în grupe în vederea consilierii și orientării în carieră. O parte dintre aceștia vor fi reînscriși în sistemul de educație prin programe educaționale de tipul “A doua șansă”. Pe parcursul școlarizării, aceștia vor beneficia și de programe de formare profesională inițială. Ultimul pas al proiectului îl reprezintă ajutor pentru ocuparea unui loc de muncă vacant sau dezvoltarea unei întreprinderi. Toți pașii proiectului vor fi efectuați sub atenta supraveghere a personalului specializat. Din acesta fac parte cadre didactice și consilieri.
Obiectivele principale ale proiectului sunt:
-restaurarea forței de muncă din județul Teleorman;
-diminuarea ratei de abandon școlar;
-îmbunătățirea nivelului de trai;
-reintegrarea în societate a persoanelor cu risc de excluziune socială;
-reducererea șomajului în rândul tinerilor apți de muncă.
“RE-START. Noi oportunități pentru viață.” le oferă tinerilor șomeri din județul Teleorman șansa de a se înscrie în programe de educare și formare profesională pentru a-și clădi un viitor mai bun. Profilul tinerilor care se pot înscrie este: vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani, studii primare sau gimnaziale nefinalizate, statutul de șomer. Aceștia vor fi înscriși în proiect indiferent de motivul care i-a determinat să abandoneze școală. Mai mult, ei vor primi consilierea și sprijinul necesar pentru a se reintegra în societate.
Pentru mai multe detalii se poate lua legătura cu unul dintre consultanții IPS:
• Website: https://politicisociale.ro/re-start-noi-oportunitati-pentru-viata
• E-mail: office@politicisociale.ro
• Telefon: +40 756 075 222