Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), a emis două avertizări hidrologice pentru județul Teleorman. Prima, cod galben, este valabilă pentru perioada 8 martie, ora 12, până pe data de 9 martie, ora 18.
În acest interval vor fi probleme pe Călmăţui, judeţele Olt şi Teleorman, Vedea – sector aval Stația Hidrologică Văleni, Teleorman, afluenţii mici din bazinul inferior al râului Vedea ,judeţele Olt, Argeş şi Teleorman, Neajlov, judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu şi Teleorman. A doua averizare hidrologică este de cod portocaliu, fiind valabilă pana maine la ora 12, și vizează râurile din bazinele hidrografice: Neajlov ,sector aval confluenţă Dâmbovnic – Stația Hidrologică Călugăreni, Glavacioc ,bazin mijlociu şi inferior, Câlniştea – judeţele: Giurgiu şi Teleorman.
Potrivit INHGA se vor produce scurgeri importante pe versanţi, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menționate, cu posibile depășiri ale cotelor de apărare.