Totul s-a întâmplat în urmă cu două zile, când la Punctul de Trecere a Frontierei Turnu Măgurele, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat un șofer român cu un ansamblu rutier.
Acesta transporta conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din plastic. Pentru că vameșilor li s-a părut suspect transportul au chemat în ajutor angajații GNM.
În urma verificărilor s-a constat că deșeurile din plastic, ce cântăresc 13.980 de kilograme, provin din Grecia.
“Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului respectiv, colegii noștri au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii Naționale de Mediu. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că în mijlocul de transport se aflau 13.980 de kilograme deșeuri din plastic, care au fost încărcate din Grecia și aveau ca destinație o societate comercială din țara noastră.
În urma analizării documentelor care au fost prezentate la controlul de frontieră s-a dispus nepermiterea accesului pe teritoriul României, a deșeurilor din mase plastice încărcate în ansamblul rutier, deoarece nu posedă documentele necesare prevăzute de Regulamentul CE 1013/2016 privind transferul de deșeuri.”, transmit polițiștii de frontieră.
Mijlocului de transport încărcat cu deșeuri nu i s-a permis intrarea în țară.