Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează, printr-un comunicat de presă, fermierii și instituțiile administrației publice locale din județul Teleorman că, având în vedere instituirea stării de urgență la nivel național din cauza pandemiei de coronavirus și ținând cont de necesitatea aplicării tuturor măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19, a decis:
- Suspendarea activității de vizare a carnetelor de rentier agricol pentru perioada 12.03.2020 – 04.05.2020;
- Restricționarea accesului fermierilor și interzicerea accesului vizitatorilor de orice fel în sediile APIA;
- Suspendarea activității de primire a cererilor unice de plată pentru perioada 16.03.2020 – 06.04.2020;
- Sistarea controalelor la fața locului pentru toate măsurile/programele gestionate de APIA pană la data de 31.03.2020.
În această perioadă, activitatea APIA se desfasoară în conditii de criză, cu un număr restrâns de funcționari, prin urmare:
- actualizarea parcelelor (înscrierea culturilor înființate în anul agricol 2019-2020, eventuale modificari de suprafată, digitizarea de noi parcele luate în exploatare, ștergerea parcelelor pe care nu le mai utilizează, etc.) și depunerea cererilor unice de plată aferente anului 2020 se va desfășura exclusiv online și telefonic, astfel:
- parcelele agricole vor fi actualizate/digitizate de către fermier, logându-se în aplicația electronică IPA – Online din orice locație care dispune de un calculator cu conexiune la internet, respectiv de acasă, de la sediul social al firmei, de la primărie, etc., în baza userului si parolei obținute de fermier de la funcționarul APIA care îi gestioneaza cererea;
- analizarea/verificarea calității actualizării parcelelor și corectarea eventualelor neconformități generate de sistemul informatic IPA-Online se vor realiza telefonic, între fermier și funcționarul APIA;
- dovada deținerii documentelor doveditoare privind terenul aflat la dispoziția fermierului în anul 2020, adeverința și, după caz, contractul de închiriere/concesionare încheiat cu primăria/ADS, se va face prin transmiterea acestor documente către funcționarul APIA de către fermier sau primărie, în original sau scanate prin e-mail sau foto prin WhatsApp, fără prezența fermierilor la centrele local/județean al APIA.
APIA precizează că până la această dată, 1 aprilie a.c., la nivelul județului Teleorman, suprafața actualizată pentru anul de cerere 2020 este mică si reprezintă doar 40% din suprafața totală solicitată la plată în anul anterior. Ca atare, face apel ferm către toti fermierii din județul Teleorman să acorde o atenție sporită și implicare maximă în realizarea cât mai rapidă a actualizării parcelelor din cererile unice de plată ale anului 2020.
De asemenea, APIA roagă primăriile să acorde fermierilor sprijinul necesar pentru desfăsurarea acțiunii de depunere a cererilor la APIA în condiții de siguranță, evitându-se, pe cât posibil, prezența acestora la sediul primăriei sau la sediul APIA, prin efectuarea înregistrărilor/înscrierilor necesare în noile formulare pentru Registrul agricol pentru perioada 2020-2024, urmate de emiterea adeverințelor și transmiterea acestora către APIA (sau fermier), pe baza tabelelor cu programări trimise de APIA.
Finalizarea depunerii cererilor la APIA prin închiderea lor în sistemul IPA Online si înregistrarea acestora în baza de date IACS se va face cu acordul scris al fermierului (declarație pe proprie răspundere semnată de fermier și trimisă scanat sau foto către funcționarul APIA); fermierii vor primi numărul de înregistrare a cererii în baza de date IACS a APIA, iar aceasta reprezintă dovada că acesta a depus o cerere unică de plată pentru campania curentă.
În comunicatul de presă emis, APIA precizează că celelalte activități ale instituției, suspendate la acest moment, vor fi reluate în funcție de evoluția pandemiei de COVID-19.