Accident rutier pe strada Mihăiță Filipescu din Alexandria

Accident rutier pe strada Mihăiță Filipescu din Alexandria

Trei autoturisme au fost implicate într-un accident rutier pe strada Mihăiță Filipescu din Alexandria, în data de 14 martie, în jurul orei 10:00. În urma accidentului a fost înregistrată o singură victimă, o femeie de 76 de ani care a fost transportată la spital.
“Un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 57 de ani s-a pus în mișcare de pe loc fără a se asigura, intrând în coliziune cu un autoturism care circula pe strada Mihăiță Filipescu, autoturism care a fost proiectat într-un alt autoturism care circula din sens opus, autoturism condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani. În urma impactului a rezultat rănirea unei femei, pasageră în autoturismul care a fost inițial lovit. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se propune soluție prin parchet.”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Teleorman, Teodora Dragole.
Accidentul a fost provocat de un șofer în vârstă de 57 de ani care a plecat de pe loc cu mașina fără să se asigure. A rezultat apoi un carambol în care au fost implicate alte două autoturisme care circulau regulamentar. La fața locului a intervenit Detașamentul Alexandria cu o unitate de descarcereare, împreună cu o autospecială cu apă și spumă (ASAS) și o mașină SMURD.
A existat o singură victimă, o pasageră în vârstă de 76 de ani, conștientă și cooperantă, care a fost preluată de SMURD și dusă la spital deoarece prezenta un traumatism la nivelul capului și acuza dureri de spate.
Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor de prevenire a izbucnirii unui incendiu, iar poliția a preluat cazul pentru cercetări.
Toate persoanele implicate în accident au fost testate cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

Publicitate

Eliton Trans angajeaza soferi profesionisti. Detalii la office@eliton.ro sau 0725.583.313

Articole similare:

19 Mar. 2019
Actualitate

Iulian Cîrciumaru: “Lupta mea este împotriva PSD-ului și nu a tatălui meu”

Situația inedită din familia primarului Valerică Cîrciumaru de la Roșiorii de Vede a devenit cunoscută în toată țara: acesta este primar PSD, iar fiul s-a înscris în partidul lui Dacian Cioloș. S-a vorbit despre cei doi în presă, dar, mai ales, în orașul de pe Vedea.

19 Mar. 2019
Actualitate

Campania “ŞCOALA FĂRĂ BULLYING” în Alexandria

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Teleorman-Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, în parteneriat cu Primăria Municipiului Alexandria a lansat în ziua de 18 martie a.c., în municipiul Alexandria Campania ŞCOALA FĂRĂ BULLYING”

19 Mar. 2019
Actualitate

Fii pregătit! Ajutorul tău contează! - Pregătirea elevilor din Alexandria pentru situațiile de urgență

În perioada 15 martie – 12 aprilie 2019, în toate unitățile de învățământ din municipiul Alexandria se derulează o activitate de pregătire în domeniul situațiilor de urgență, intitulată sugestiv „Fii pregătit! Ajutorul tău contează!”.

Ştiri recente:

17 Mar. 2019
Actualitate

Liderii PSD din Teleorman, atac la Cioloș după vizita de la Roșiorii de Vede

Adrian Gâdea, Carmen Dan, Dănuț Cristescu, Victor Drăgușin, Violeta Răduț și Valerică Cîrciumaru au lansat, duminică, o serie de critici la adresa fostului premier Dacian Cioloş, lider al partidului PLUS, acuzându-l pe acesta că a furat startul campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare și că dezinformează cetățenii în legătură cu realitățile din Teleorman, în principal în ce privește infrastructura rutieră