S-a decis! Liceele au aflat ce țări vor reprezenta la Parada Europei

S-a decis! Liceele au aflat ce țări vor reprezenta la Parada Europei

Anul acesta, "Parada Europei" se va desfășura la Zimnicea, pentru a doua oară în istoria acestui concurs. Pentru a putea începe pregătirile evenimentului ce va avea loc pe data de 11 mai, liceele din județ au aflat ordinea intrării în concurs și ce țări vor reprezenta, în urma tragerii la sorți care a avut loc, marți, 12 martie, la sediul Consiliului Județean Teleorman.
La ediția din 2019, se vor întrece 20 de licee din județ, fiecare încercând să prezinte într-un mod cât mai inedit cultura, tradiţia şi istoria statului care i-a revenit prin tragere la sorți. Deși nu s-a anunțat oficial, potrivit unor surse, anul acesta se vor acorda opt premii. Adică, în vacanța de vară, opt echipe vor avea parte de excursii la mare, durata fiind în funcție de punctajul acordat de juriu pentru prestația artistică.

Ordinea intrării în concurs şi ţara pe care fiecare liceu o va reprezenta, potrivit tragerii la sorți
:
1.Liceul Teoretic Olteni - China
2.Liceul Tehnic “Nicolae Balcescu” Alexandria - Belgia
3.Liceul Tehnologic Drăgănești Vlașca - Austria
4.Liceul Teoretic Piatra - Bulgaria
5.Liceul Tehnologic “Emil Racoviță” Roșiorii de Vede - Germania
6.Liceul Teoretic “Al. D. Ghica” Alexandria - Brazilia
7.Liceul Teoretic “C-tin. Noica” Alexandria - Grecia
8.Colegiul National “Al.I.Cuza” Alexandria - Spania
9.Liceul Teoretic “Marin Preda” Turnu Măgurele - Lituania
10.Liceul Tehnologic “Anghel Saligny” Roșiorii de Vede - Danemarca
11.Liceul Tehnologic “Gen. David Praporgescu” Turnu Magurele - Marea Britanie
12.Colegiul Național ”Unirea” Turnu Măgurele - Rusia
13.Liceul Teoretic Videle - S.U.A
14.Liceul Tehnologic nr. 1 Alexandria - Franta
15.Liceul Teoretic Zimnicea -Ungaria
16.Liceul Tehnologic “Sf. Haralambie” Turnu Măgurele-România
17.Liceul Tehnologic “Virgil Madgearu”, Roșiorii de Vede-Olanda
18.Liceul Tehnologic “Andrei Șaguna” Botoroaga - India
19.Colegiul Național Pedagogic “Mircea Scarlat” Alexandria - Portugalia
20.Colegiul Național “Anastasescu” Roșiorii de Vede – Italia

„Parada Europei” a fost organizată pentru prima oară în anul 2005, implicând toate liceele din judeţ într-un concurs în care fiecare dintre ele a reprezentat câte o ţară membră a Uniunii Europene. În anul 2011, ţărilor europene li s-au adăugat alte cinci state ale lumii: Rusia, China, India, Brazilia şi Statele Unite ale Americii.

Publicitate

Eliton Trans angajeaza soferi profesionisti. Detalii la office@eliton.ro sau 0725.583.313

Articole similare:

19 Mar. 2019
Actualitate

Iulian Cîrciumaru: “Lupta mea este împotriva PSD-ului și nu a tatălui meu”

Situația inedită din familia primarului Valerică Cîrciumaru de la Roșiorii de Vede a devenit cunoscută în toată țara: acesta este primar PSD, iar fiul s-a înscris în partidul lui Dacian Cioloș. S-a vorbit despre cei doi în presă, dar, mai ales, în orașul de pe Vedea.

19 Mar. 2019
Actualitate

Campania “ŞCOALA FĂRĂ BULLYING” în Alexandria

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Teleorman-Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, în parteneriat cu Primăria Municipiului Alexandria a lansat în ziua de 18 martie a.c., în municipiul Alexandria Campania ŞCOALA FĂRĂ BULLYING”

19 Mar. 2019
Actualitate

Fii pregătit! Ajutorul tău contează! - Pregătirea elevilor din Alexandria pentru situațiile de urgență

În perioada 15 martie – 12 aprilie 2019, în toate unitățile de învățământ din municipiul Alexandria se derulează o activitate de pregătire în domeniul situațiilor de urgență, intitulată sugestiv „Fii pregătit! Ajutorul tău contează!”.

Ştiri recente:

17 Mar. 2019
Actualitate

Liderii PSD din Teleorman, atac la Cioloș după vizita de la Roșiorii de Vede

Adrian Gâdea, Carmen Dan, Dănuț Cristescu, Victor Drăgușin, Violeta Răduț și Valerică Cîrciumaru au lansat, duminică, o serie de critici la adresa fostului premier Dacian Cioloş, lider al partidului PLUS, acuzându-l pe acesta că a furat startul campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare și că dezinformează cetățenii în legătură cu realitățile din Teleorman, în principal în ce privește infrastructura rutieră