Un polițist de la Inspectoratul de Frontieră Teleorman a fugit de la locul accidentului pe care l-a provocat

Un polițist de la Inspectoratul de Frontieră Teleorman a fugit de la locul accidentului pe care l-a provocat

Un polițist de frontieră de la Turnu Măgurele s-a ales cu dosar penal pentru că a fugit de la locul accidentului pe care l-a provocat. La testul de acool a rezultat o alcoolemie de 0,86.

Dosarul a fost întocmit de colegii săi de la Serviciul Rutier Roșiorii de Vede, care de altfel l-au reținut pentru 24 de ore. Polițistul a provocat accidentul pe Drumul Județean 563, pe raza localității Călmățuiu de Jos. După producerea acestuia a fugit de la fața locului, abandonând în mașina avariată femeia în vârstă de 39 de ani, ce se afla pe bancheta din dreapta, grav rănită.

Acesta a fost găsit la câteva ore la domiciliul sau din localitatea Călmățuiu de Jos, într-o stare avansată de ebrietate. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,86 miligrame pe litru alcool pur în aerul respirat.

Accidentul a fost anunțat prin numărul unic de urgență 112 de către un alt participant la trafic ce a trecut prin zonă. Victima, femeia de 39 de ani, care intrase în șoc hipotermic, a fost transportată la spital cu multiple răni in zona capului. Marți, polițistul va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Publicitate

Eliton Trans angajeaza soferi profesionisti. Detalii la office@eliton.ro sau 0725.583.313

Articole similare:

12 Dec. 2018
Actualitate

La Zimnicea s-a dat startul proiectului româno-bulgar de dotare cu echipamente și utilaje pentru situații de urgență

Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al orașului Zimnicea va beneficia de dotări importante cu echipamente și utilaje specifice pentru intervenție în cazul unor fenomene meteorologice periculoase sau cutremure, dar și de cercetare-intervenție pentru risc biologic și chimic, în valoare de aproape o jumătate de milion de euro.

11 Dec. 2018
Actualitate

CJ Teleorman, primă victorie în procesul privind anularea corecției pentru DJ 506

Curtea de Apel București a dat câștig de cauză Consiliului Județean Teleorman și s-a pronunțat, marți, în favoarea anulării corecției financiare pentru lucrările de reabilitare a DJ 506 impusă de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE).

11 Dec. 2018
Actualitate

[AUDIO] “Am fost obligată”, spune mama care și-a abandonat copiii la poarta spitalului

Femeia care și-a abandonat copiii, sâmbătă seara, la poarta Spitalului Județean de Urgență din Alexandria, se numește Lenuța Călin, are 24 de ani și este din județul Iași. În Teleorman a venit pentru un iubit.

Ştiri recente:

Accident auto soldat cu un deces pe DE 70

Marți, 11 octombrie, a avut loc un accident pe DE 70, pe raza localității Peretu, direcția de mers spre Alexandria între un TIR și o dubiță