Eroii Marii Uniri comemorați cu cinste la Roșiorii de Vede

Eroii Marii Uniri comemorați cu cinste la Roșiorii de Vede

De ziua națională a României, în toată țara au fost manifestații în onoarea românilor care s-au jertfit în timpul Primului Război Mondial pentru realizarea visului Marii Uniri. Primăria Roșiorii de Vede a ținut să marcheze această zi de maximă importanță printr-o ceremonie ce a durat aproximativ două ore.

Ceremonia de la Roșiorii de Vede a adus un omagiu eroilor roșioreni, și nu numai, care au pierit pe fronturile Primului Război Mondial, dar și a eroilor ce au supraviețuit acestui cumplit război.

Începutul comemorării a fost marcat de discursul ținut de preoții roșioreni, care a avut un mesaj puternic și anume că nu trebuie niciodată să uităm de sacrificiul acestor oameni și că mereu trebuie să rămânem uniți ca și popor, mai ales în vremuri tulburi. Apoi a apărut în prim plan profesorul de istorie Victor Osăceanu care a vorbit mai în detaliu despre desfășurarea războiului. A urmat depunerea de coroane, unde instituții importante precum Primăria Roșiori, consiliul local, jandarmeria, poliția, unitățile de învățământ sau spitalul Caritas, au prezentat, pe rând, mulțumiri depline vitejilor soldați fără de care românii, cel mai probabil, nu ar fi putut vreodată să vadă îndeplinit visul unei Românii unite.

Putem spune că ceremonia de la Roșiori, deși nu atât de fastuoasă precum ceremoniile din orașele mai mari ale României, și-a atins scopul, aceasta reușind prin simplitate să mențină vie memoria celor care au luptat în Primul Război Mondial.

Publicitate

Eliton Trans angajeaza soferi profesionisti. Detalii la office@eliton.ro sau 0725.583.313

Articole similare:

15 Feb. 2019
Actualitate

Lider sindical Koyo Alexandria: “Stăm toți două zile în concediu fără plată, decât să stea 60 de oameni, o lună întreagă”

În urma negocierilor cu reprezentanții sindicali, conducerea fabricii de rulmenți din Alexandria a luat decizia ca angajații să stea două zile în concediu fără plată, iar în alte două zile să fie plătiți cu 75% din salariu.

15 Feb. 2019
Actualitate

Case noi pentru medici și asistente din Alexandria

10 medici și două asistente de la Spitalul Județean de Urgență Alexandria se vor muta împreună cu familiile lor în casă nouă după ce, vineri, primarul municipiului le-a înmânat cheile pentru apartamente construite de Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) prin programul destinat specialiștilor din sănătate.

15 Feb. 2019
Actualitate

Autoturism răsturnat la ieșirea din Peretu

Doi tineri cu vârste de 18 și 19 ani au avut nevoie de îngrijiri medicale, joi seara, după ce s-au răsturnat cu mașina, pe DE 70, la ieșirea din comuna Peretu, în direcția Alexandria.

Ştiri recente:

Proiectul “Complex Sportiv - Stadion municipal Alexandria” prinde contur. S-a semnat contractul de execuție

“Complex Sportiv - Stadion municipal Alexandria”, investiţie în valoare de 48.075.291,71 lei, va demara anul acesta la Alexandria, iar la finalizare va îndeplini condițiile pentru a putea găzdui meciuri de fotbal cu public din cadrul Ligii 1 de fotbal a României precum și meciuri de fotbal din cadrul cupelor europene – faze preliminare, dar și competiții naționale de atletism.